(Pre)ocupaţi

Credeam că am depășit perioada insomniilor, credeam că n-o să mai scriu în ciclul „Gânduri după miezul nopții..” se pare că m-am înșelat. M-am înșelat în multe privințe. Nu aștepta să ţi le enumăr.
Nu sunt genială și nici textul ăsta nu este genial. Nici măcar nu știu de ce îl scriu pentru că nu este pentru tine, este pentru mine. Știu, ești surprins. Am scris multe texte pentru mine, dar te-am lăsat să le citești printre rânduri. Pe unele le-ai dibuit, ţi-ai dat seama că mi le adresasem mie însămi pe altele nu, fiindcă aveai aceeași stare de spirit ţi se pliaseră pe suflet de ziceai că le-am scris special pentru tine. Deci, ăsta este pentru mine, dar s-ar putea să fie și pentru tine, s-ar putea să-ți vină mănușă, cine știe.
M-am pierdut în hăţișul gândurilor. Despre ce îmi propusesem să scriu?! Ah, da! Ideea principală era clipa, momentul, secunda, prezentul.
Clipa care desparte trecutul de viitor, se numește viață. Exact ceea ce noi oamenii risipim cu nesăbuință. Bine, n-o să vorbesc în numele celorlalți( să nu fiu acuzată că generalizez), vorbesc în numele meu! Nu știu cum se face că îmi scapă viaţa printre degete. Pur și simplu. Zilele trec cu o viteză uluitoare. Abia mă obișnuiesc cu ideea că e luni când hop! deja e vineri. Pe de o parte e bine că trece repede săptămâna cât sunt la serviciu, dar pe de altă parte îmi trece și viaţa. O fi de vină programul meu sucit, nebun, agitat. Zic. Nu știu. Cert e că nu prea am timp liber, și când îl am, vreau liniște. De altceva nu prea îmi ajunge timp, răbdare, energie. Liniștea și o carte. Atât.
Și mă macină zilnic zeci de regrete. Regrete că nu am dormit și nu m-am jucat mai mult cât am mers la grădiniță, regrete că nu am copilărit mai mult cât am fost în gimnaziu, regrete că nu am ieșit mai mult la plimbare cât am învățat la colegiu apoi la facultate și acum sunt convinsă că la bătrânețe (dacă voi ajunge!) voi regreta că acum muncesc câte 14 ore pe zi! Sunt convinsă că voi regreta. Pe de altă parte conștientizez că în orice moment al vieţii am făcut nu neapărat ceea ce a fost cel mai bine pentru mine, dar ceea ce am putut să fac. Și atunci, de ce regretele astea, întreb? Și tot eu răspund la întrebare ( am obiceiul ăsta prost uneori, să pun întrebări când vorbesc cu mine însămi și tot eu să răspund la ele). Deci, regretele astea există pentru că acum câteva secole oamenii erau formaţi din 2 componente distincte: a fi și a avea. Ei, și acum chiar îmi permit să generalizez fiindcă trăiesc, muncesc cu și printre oameni. Omul modern este construit în mare parte din a avea. Este preocupat. Să aibă bani, poziție socială, faimă, renume, mai nou like-uri. Nu-l interesează să fie. Nu are timp pentru asta.
Nu avem timp pentru clipa aia numită viață, nu ne mai suntem unii altora surse de bucurie, sprijin, alinare, iubire, frumusețe, bunătate ( bine, cu mici excepţii).
Și ar trebui să ne amintim măcar din când în când ce oameni frumoși suntem dacă nu ne-am mai lăsa conduși de bani. Ne-am cam transformat în mașini de făcut și tocat bani.
Nu cred că mai apuc să dorm în noaptea asta la gândurile pe care le am. Nu-mi rămâne decât să caut niște muzică la pian pe YouTube. Îmi transmite o stare de calm și echilibru de fiecare dată!

Reclame

4 gânduri despre „(Pre)ocupaţi

  1. Dacă ar fi să-ți acorzi mai mult timp sie, te-ai simți mai fericită? Presupunem că zilnic petreci doar 3 ore la un job part-time (ca să ai resurse pentru o existență suficientă unui om simplu și modest), apoi te plimbi 3 ore prin pădure sau pe malul unui lac, ca să contemplezi, să restabilești echilibrul și armonia cu natura, după care te duci acasă, la tine în cameră și începi să meditezi, să te rogi pentru tine tot 3 ore, iar restul timpului îl dedici creației, somnului, gimnasticii și altor activități sănătoase. Dacă îți apare bărbat/iubit, atunci o parte din timp îl petreci cu el, sau cu familia. Dacă nu ai bărbat, ferice de tine, poți să te focusezi mai mult asupra ta. Dar gândindu-ne că în altă parte e mai bine decât acolo unde sântem și schimbând o formulă a vieții pe alta, oare nu ne amăgim? Poate ceea ce-ți dorești sunt iluzii și când o să obții, iarăși o să te dezamăgești, nu dă Doamne. Rușii spun că хорошо там где нас нет, deoarece căutând dragostea, fericirea, bucuria, armonia, pacea și lumina sufletească undeva în exterior, în altă parte decât în inima, mintea și sufletul nostru, neapărat ne ciocnim de un dezechilibru ce provoacă diferite stări, apoi restul merge ca o reacție în lanț. Oare cineva te ține în sclăvie la 1500 km de casă câte 14 ore pe zi? Oare chiar e atât de slută situația la tine că pentru o bucată de pâine și niște legume ai fugit în lumea mare? Nu cred, pân la urmă e alegerea ta, pentru că știu ce suntem și cum suntem noi, oamenii, construiți. Mereu vrem mai mult și mereu ceva nu ne ajunge. Un lucru pe care încerc să-l înțeleg este faptul că ai mii de admiratori, întâlnești mulți oameni zilnic și ai așa un gol în suflet, chiar nici un bărbat potrivit nu s-a găsit până acum pentru tine? Poate revizuiești puțin viața ta și relațiile cu alți oameni, căci așa se întâmplă: dai ce ai și ai ce dai (karma). Dar dacă fiecare din noi, s-ar opri din rostogolul pământului, din vârtejul vieții și s-ar întreba, oare ce-mi doresc Eu cu adevărat, din toată inima? Atunci sigur îți vine răspuns pentru că Dumnezeu ne iubește pe toți, căci suntem creațiile sale. Apoi asculți atent ecoul sufletului ce-ți reflectă gândul și începi să acționezi. Voilà 🙂

    Apreciază

    1. Se pare că știi destul de multe despre mine pentru un Străin.  Până și kilometrii. Câţi ai spus tu că sunt? 1,500? Ei, ca să fiu eu chiţiburașară( deși nu sunt omul cifrelor) ţin să menționez că numărul exact de kilometri este 1,486! Poftim! 🙂
      Să revin la chestii serioase.
      Nu, nu era atât de slută situaţia acolo încât să vin aici, așa am ales eu. Cu o mică diferență.  Planificasem să vin pentru un an. Sunt deja de câţiva aici. Știi tu, socoteala de acasă deseori nu se potrivește cu cea de la târg. 
      Spui că dacă aș munci 3 ore de exemplu, aș avea mai mult timp pentru mine, pentru odihnă,  creație,  etc. Permite-mi să te contrazic. Cu cât mai mult timp liber are un om, cu atât mai prost îl gestionează.  Mă refer la tendința omului de a-și conserva energia. Bine, bine, mă refer la lene! 🙂
      Abia aici, departe de casă am depistat golul din suflet, implicit curajul de a scrie ceea ce simt. Așa am creat acest blog, așa m-au descoperit miile de admiratori despre care vorbești tu( deși eu nu-i văd așa, eu îi văd ca niște prieteni dragi, tare dragi!). Așa ai ajuns tu să scrii comentarii la ceea ce postez.
      Acasă poate m-aș fi mulțumit cu un loc de muncă banal, un soţ banal, o viață banală( nu că acum aș avea o viață extraordinară! Nici pe departe!) și n-aș mai fi simțit golul ăsta din mine. N-aș mai fi simțit să-mi caut locul meu sub soare și menirea mea. Cine știe?! Tot răul spre bine, nu?
      Poate cred în reîncarnare? Poate în viaţa asta am venit să învăț lecțiile pe care le-am ratat viața trecută?  Voilà! 🙂

      Apreciază

  2. Am fost curios să înțeleg ce te macină în subconștient, nu în aparența cuvintelor, a stărilor și emoțiilor. Credința mea este că ceea ce văd în alții, înseamnă că asta este în mine. Fie bine, fie rău. De multe ori cauza este alta decât noi credem sau diagnoza care o spun doctorii. Tot ce știu despre tine este distanța aproximativă, numele care l-am descoperit „întâmplător” pe top 10 blogheri și publicațiile. Pot să mă înșel în ceea ce spun pentru că totul este relativ. Dacă am ajuns în acest spațiu sunt convins că nu întâmplător și dacă am ocazia să schimb ceva spre bine, nu am să ezit. Oamenii meditează și stau în sânul naturii nu din lene, ci pentru a-și salva sufletul, a se încărca sau a se împlini energetic, pentru că aceste două surse ne dau necondiționat o armonie sufletească pentru suplinirea golului pe care îl are fiecare al doilea om. Zilnic prana se risipește în eter și toți fac schimb de energii și dacă 2 baterii sunt descărcate atunci nici una nu poate împlini pe alta. Iată ideea. Cine are urechi de auzit – să audă. Cine are ochi de văzut – să vadă.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Laurentiu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s