Adevăr dureros

Un adevăr dureros: trăim unii lângă ceilalți, dar ne vedem doar în poze. Încercăm să ghicim cui și ce i se întâmplă din cele postate.
Privim telefoanele, dar nu ne mai privim în ochi.
Ne întâlnim în apeluri video, dar nu ne mai întâlnim în realitate. Nu mai ieșim la o cafea, nu ne mai zâmbim, nu ne mai ţinem de mână, nu oferim flori, nu ne sărutăm în realitate fiindcă facem toate astea virtual. Ne-am îndepărtat sufletește de oamenii care se află la câțiva metri distanță și ne-am apropiat de cei care sunt la sute de kilometri depărtare.
Trăim cu iluzia că cei necunoscuţi ne înțeleg mai bine decât cei dragi. Poate dacă am avea la fel de multă răbdare, înțelegere și timp pentru cei dragi, poate dacă le-am oferi o șansă, am decoperi ce oameni speciali avem alături, acum, cât încă sunt aici.
Dar noi nu avem nici răbdare, nici timp, nici încredere, nici iubire.
Nu mai avem nimic de oferit oamenilor reali din viețile noastre pentru că am oferit deja totul oamenilor pe care îi „cunoaștem” virtual.
Mai nou am ajuns să ne și îndrăgostim virtual , iar majoritatea iubirilor se termină cam la fel: așteptând cu telefonul în mână un mesaj ce nu va mai veni niciodată..

Trist. Prea trist.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s