13

Nu cred în superstiții. Nu cred în faptul că pisica neagră aduce ghinion, că dacă te împiedici cu piciorul stâng nu-ţi va merge bine, că dacă mănânci privindu-te în oglindă vei uita ceva etc. Pur și simplu nu cred. Acum ceva timp eram ferm convinsă că 13 este doar un număr, așa cum vinerea este doar o zi. Asta până când a plecat El. Brusc. Definitiv. Fără să-și ia rămas bun. Sprijinul meu. Exemplul meu frumos și demn de urmat. Alinarea. Mângâierea. Stânca mea. A plecat într-o zi de 13. Ploua torențial. Probabil plângeau îngerii.
Timpul a trecut, dar n-a adus uitarea. Nu poate fi uitat un chip tatuat pe suflet, o voce, o amintire sculptată în memorie.
Locul din suflet a rămas gol. Nimeni și nimic n-a putut să-l umple(și sunt convinsă că nu va putea nimeni și nimic pe viitor).
Mă alină faptul că-l cred acolo sus, printre stele. Știu că mă veghează, am simțit-o în momentele răscruce ale vieții.
Nu știu dacă este mândru de mine, dar știu că încerc zi de zi să fiu un om mai bun.
Astăzi, 13 martie, 13 ani fără TATA…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s