Te rog! Crește-mi aripi!

Te rog!
Crește-mi aripi!

Vindecă-mă cu răbdare și înțelegere!
Reînvăţă-mă să zbor, să privesc răsăritul soarelui, să visez curcubeul, să respir speranță!
Te rog să-mi fii somn în insomnii. Resuscitează-mi inima. A încetat să mai bată acum câteva sute de ani.
S-a uscat în momentul în care n-am mai simțit fiorii dragostei.

Te rog!
Să-mi fii vară în nopţile cu ger năprasnic.
Să-mi fii oaza de pace și dragoste după care am tânjit dintotdeauna.
Nu vreau să mă ţin de pământ, vreau să mă ţii tu de mână.
Și așa, mână în mână să mergem la capatul lumii, să ne binecuvânteze îngerii.
Acolo unde nu există trecut sau viitor ci doar prezent.
Acolo unde zeii nu au permis niciodată muritorilor să ajungă.
Acolo unde vom vorbi doar în șoapte ca să nu provocăm gelozia îngerilor.
Acolo unde stelele pot fi culese doar întinzând mâna.
Acolo soarele sărută luna de „bună dimineața” și „noapte bună”.

Te rog!
Crește-mi aripi!