Lumini și umbre..

Suntem oameni, suntem diferiţi! Tot aud această frază în ultima perioadă. Fals! De trei ori fals! Suntem dacă nu identici, cel puțin asemănători. Și nu mă refer la structura fizică a omului. În mod normal fiecare persoană are doi ochi, două urechi, un nas, două membre superioare, două inferioare și aș putea continua listă până la final, dar n-o voi face. Fiindcă nu asta este ideea. Nu la asemănarea fizică dintre oameni mă refer, ci la cea emoțională (atenție, nu spun spirituală sau psihică, ci emoțională!). Da! Categoric ne asemănăm! Ne asemănăm prin nevoia de iubire, tandrețe, afecțiune, înțelegere, acceptare. Oricât de puternic, bogat, frumos n-ar fi un om, simte nevoia de a i se confirma faptul că este iubit, prețuit, acceptat, adorat.
Și totuși, nu toţi oamenii sunt potriviţi unii pentru ceilalți. Singura modalitate de a afla dacă celălalt este omul potrivit pentru tine este să fii tu însuți. Să te manifești exact așa cum ești tu, firesc, fără măști, fără șiretlicuri. Pentru că în cazul în care te dai drept cine nu ești, mai devreme sau mai târziu îţi vei provoca durere. E ca și cum ai purta o pereche de încălțăminte nepotrivită pentru mărimea piciorului tău. În cazul în care partenerul te acceptă întreg, atunci este omul tău.
Oamenii pot fi fericiţi doar alături de cei lângă care pot fi ei înșiși, cu defecte și calități, cu reușite și înfrângeri. Să fii tu însuți înseamnă să te accepți și să te manifești în întregime, fără să ascunzi părţi din tine, fără să-ţi ţii partea întunecoasă sub lacăt. În general avem curaj și ne asumăm riscul de a scoate umbra la suprafață doar atunci când noi înșine ne-o conștientizăm și acceptăm. Dacă îţi ignori partea întunecată ea nu dispare, ci se ascunde în interiorul tău și revine la suprafață cu puteri înnoite exact când ţi-e lumea mai dragă. Încearcă să te înțelegi, să te accepţi și să te iubești așa cum ești tu, cu partea ta luminoasă dar și întunecată, fiindcă dacă nu vei face asta, vei fi nevoit să te ascunzi sub măști, să te prefaci.
De cele mai multe ori oamenii nu au curaj, nu au curaj să-și asume propriul caracter, personalitate, gândire, sentimente. Se ascund după măști, astfel în loc să se întâlnească om cu om, se întâlnește mască, cu mască, iar după măști sunt oameni care visează, doresc să fie iubiţi pentru ceea ce sunt, fără a-și dezvălui identitatea. Paradoxal, nu-i așa?!
Ţine minte, om frumos, că nimeni dar absolut nimeni nu este perfect. Cu cât un om pare mai calm, mai zâmbitor, mai senin, mai fericit, cu atât mai multe lupte se duc în el. Eu? Eu nu sunt perfectă. În ciuda faptului că voi îmi spuneți Licurici, am și eu partea mea întunecoasă, parte cu care încă încerc să mă obișnuiesc și mai ales să mă împrietenesc. În momentul în care îţi vei privi trecutul, greșelile cu înțelegere și compasiune, vei învăţa să te accepţi pe tine însuți, să te ierţi și să te iubești exact așa cum ești. Și fiindcă totul pornește din noi și de la noi, din momentul în care te vei accepta, ierta și iubi pentru ceea ce ești, vei putea face astfel și cu toţi ceilalți. Având îngăduință și înțelegere pentru cei din jurul tău, poate le vei inspira suficient curaj și încredere încât să apară în faţa ta fără măști. Așa îţi va fi mai ușor să-ţi găsești omul tău, echilibrul tău, fericirea ta!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s